Nota: acest articol a fost publicat in numarul 11 (iulie 2015) al publicatiei lunare "Azi la Mizil".
____________________________________________________________________________
Societatea
europeană a dezvoltat, în ultimii ani, o aversiune faţă de profit şi faţă de
bogăţie. Profitul e privit cu duşmănie şi impozitat sălbatic în unele state
europene. Vorbeam cu un prieten francez, care îmi spunea de o situaţie
terifiantă: dacă societatea sa are pierdere, el trebuie cumva să o acopere.
Dacă are profit, ajunge să plătească impozite cumulate de până la 70%.
Firmele au avut
reacţii diferite. Multinaţionalele au găsit soluţii de optimizare fiscală, transferând
profiturile din zonele unde sunt taxate sălbatic în jurisdicţii mai
prietenoase. Intreprinzătorii au ales să plece. Economiile încep să îşi piardă
cele mai puternice motoare de creştere.
Impozitarea
sălbatică a profitului vine într-un cadru mai larg, în care bogăţia este
dispreţuită. Mai grav, statele au creat instrumente pentru a o impozita sever,
atât în faza de creare (impozit pe profit, pe dividende, inclusiv contribuţii
de sănătate în anumite ţări), cât şi în faza de deţinere ulterioară (impozite
pe proprietate, pe moştenire, mai nou taxe de solidaritate).
Această direcţie
este greşită şi România ar trebui să evite eroare de a merge pe acest drum (din
punct de vedere al fiscalităţii, ţările din Estul Europei au promovat modele
mai liberale şi ar trebui să reziste
tentaţiei de a copia modelele vestice). Profitul şi bogăţia au un rol
economic şi social fundamental.
Fără profit,
firmele noastre vor fi tot mai decapitalizate şi vor avea tot mai puţini bani
pentru investiţii. Competitivitatea lor se va eroda treptat şi vor ajunge să nu
mai ţină pasul cu avansul tehnologic. In final, dupa o lungă agonie, vor deveni
vulnerabile şi vor fi scoase de pe piaţă de firme din ţările care permit
firmelor să se capitalizeze.
Presa economică e
plină de poveşti cu firme europene legendare, care ajung să fie preluate de
chinezi sau de arabi. Fără firme locale puternice, economia naţională devine
doar o anexa a economiilor străine. Si asta e o lecţie pe care noi, românii, am
învăţat-o cu vârf şi îndesat.
In acelaşi mod,
la altă scară, aceasta e o lecţie pe care să o învăţăm şi noi, mizilenii. Fără
firme mizilene puternice, va fi greu să avem o economie locală puternică,
capabilă să creeze locuri de muncă bine plătite şi să genereze profituri pentru
a face firmele respective competitive pe termen lung.