Nota: acest articol a fost publicat in numarul 10 (iunie 2015) al publicatiei lunare "Azi la Mizil".
____________________________________________________________________________
Spuneam, în
numărul trecut, că modelul de dezvoltare locală bazat pe parteneriatul dintre
primărie şi guvern sau consiliul judeţean s-a dovedit foarte ineficient. In
acest număr încercăm să schiţăm principiile şi direcţiile principale ale unui
nou model de dezvoltare a unei comunităţi locale.
Să ne întoarcem
puţin în timp. Statul (primăriile în subsidiar) a apărut pentru a realiza
anumite activităţi care nu se puteau realiza la nivelul persoanei sau se puteau
realiza la costuri disproporţionate. In timp, acest principiu a fost abandonat.
Primăriile au început să se implice în tot felul de activităţi, deseori fără a
avea în vedere eficienţa economică. Inevitabil, aventurile financiare au dus la
falimente. Comunităţi întregi s-au văzut lipsite de servicii ce trebuiau
prestate de primării. Primariile au ajuns în imposibilitatea de a presta
servicii către comunitate şi au început să lupte pentru propria supravieţuire
financiară – cerând adesea resurse suplimentare de la comunitate, prin majorări
de taxe.
Având în vedere
toate constrângerile enumerate în numărul precedent, putem schiţa elementele
principale ale unui nou model de dezvoltare locală.
In primul rând,
trebuie redefinit obiectivul principal al unei primării. El constă în
prosperitatea comunităţii, nu a primariei. Deşi aparent nu este o diferenţă
majoră, de fapt e vorba de o paradigmă complet diferită. Ca să o înţelegem,
trebuie să luăm un exemplu. Când o primărie discută de atragerea unui investitor,
unul din argumentele invocate constă în veniturile suplimentare la bugetul
local. Ori, pe modelul de care discutăm azi, acest argument este complet
irelevant. Singurul criteriu care trebuie avut în vedere este prosperitatea
comunităţii – şi, deseori, acest criteriu este în contradicţie cu argumentul
veniturilor suplimentare la bugetul local.
Odată acceptat
acest principiu, direcţiile modelului devin evidente. Primăria nu mai este
instituţia „care face”. Rolul său se schimbă. Ea acţionează mai degrabă ca un
accelerator al iniţiativelor private decât ca un declanşator. In loc de a
împinge lucrurile într-o anumită direcţie, ea trebuie să creeze condiţiile
generale pentru ca ideile venite de la persoane sau de la firme să găsească un
mediu propice pentru creştere. In fine, primăria trebuie să devină un lider
moral, capabil să reunească într-o echipă competenţe diverse, care altminteri
nu s-ar alătura.
Pentru a-şi
îndeplini noul rol, primăria trebuie să se redefinească. Ea trebuie să devină,
în acelaşi timp, mai mică şi mai eficientă. „Mai mică” înseamnă (1) să
externalizeze toate activităţile care pot fi realizate mai eficient de mediul
privat şi (2) să renunţe la toate aventurile financiare care consumă resurse (gen
firme de interes local având ca acţionar administraţia locală), dar care ne dau
iluzia că „facem ceva”. „Mai eficient” înseamnă (1) să dezvolţi, la nivelul
personalului primăriei, abilităţile şi competenţele necesare pentru realizarea
obiectivelor; (2) să foloseşti tehnologia de secol XXI în procesele interne şi
în relaţiile cu exteriorul instituţiei; (3) să foloseşti, în mod creativ, toate
relaţiile personale pentru a lega comunitatea de punctele externe unde sunt
bani, tehnologie, cultură, know how de orice fel.
Un alt palier
important, unde e nevoie de schimbări radicale, este cel al politicilor
publice. Administraţiile locale aplică politici publice copiate după cele din
lumea dezvoltată, într-o ţară mai degrabă de lumea a treia. Surpriză – nu
funcţionează! In ciuda sumelor uriaşe cheltuite, rezultatele sunt mediocre.
Comunităţile trebuie să abandoneze iluzia că suntem o societate bogată. România
e o ţară săracă şi trebuie să aplice alt gen de politici. Politici bazate pe
soluţii simple, punctuale şi ieftine. Soluţii care să rezolve problemele aici
şi acum, la un nivel decent. Când eşti la nivelul de a fi proprietar de căruţă,
progresul înseamnă să treci la Dacie şi să ai bani de benzină, nu la un BMW pe
care să îl ţii în garaj.
„E greu” veţi
spune. Da, e greu. E greu pentru că instituţiile care ar trebui să ghideze
dezvoltarea unei comunităţi sunt adesea la nivel de secol XIX + un calculator
la direcţia locală de impozite de taxe. Mai grav, mentalităţile din interiorul
lor sunt rămase cam tot la nivel de secol XIX.
Se poate şi în
alt mod? Fără îndoială. Dar maximul la care se poate spera e supravieţuirea.
Supravieţuirea mizeră de la un an la altul pentru cea mai mare parte a
comunităţii – cu excepţia unei minorităţi care, prin minciună şi fraudă,
capturează şi menţine prizonieră o comunitate. Dar, dacă vrem o comunitate
prosperă, deschisă, dinamică nu există altă cale în afara muncii inteligente şi
a inovaţiei, într-un sistem care încurajează munca şi inovaţia, nu minciuna şi
frauda. Pare complicat, dar nu este.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu