sâmbătă, 30 mai 2015

Lectia de economie – Urmatorii 20 de ani

Autor: Claudiu Minea

Nota: acest articol a fost publicat in numarul 9 (mai 2015) al publicatiei lunare "Azi la Mizil".

____________________________________________________________________________

Finanţele publice sunt la pământ. Cam peste tot în lumea civilizată (Statele Unite, Uniunea Europeană, Japonia), statele s-au îndatorat spre limita maximă, sunt vulnerabile la mişcările de pe pieţele financiare şi tremură la gândul că eventuale creşteri (chiar minore) ale ratei dobânzii pot da peste cap bugetele. Cauzele care au dus la această situaţie sunt multiple, dar nu le vom discuta acum, pentru ca nu sunt relevante pentru subiectul articolului.
 
In România urmatorilor ani, bugetul public va fi pus sub presiune. Pe de o parte, o economie puţin performantă va aduce la buget venituri relativ scăzute ca pondere în PIB. Pe de alta, pe partea de cheltuieli, o pondere importantă o vor avea cheltuielile cu plata pensiilor (sistemul de pensii este într-un faliment mascat şi rezistă doar prin transferuri uriaşe de la bugetul de stat), cheltuielile cu protecţia socială şi cheltuielile cu funcţionarea statului. Cum gradul de îndatorare este deja la nivelul maxim suportabil, bugetul va trebui sa funcţioneze în echilibru.
 
Pe acest fundal, pentru a evita derapajul spre deficit, una din principalele soluţii ale guvernului (ale oricărui guvern, să fim bine înţeleşi, fie că e de stânga, fie că e de dreapta) va consta în reducerea fondurilor transferate la bugetele locale. Guvernul va fi tentat să controleze bugetele locale, încă şi mai strict decât o face azi (prin diverse metode).
 
Comunităţile locale au funcţionat, timp de 25 de ani, pe un model care presupunea parteneriatul dintre primărie şi guvern sau consiliul judetean. Acest model nu este în sine nefuncţional. Dar, grefat pe cutumele şi obiceiurile poporului român, modelul s-a transformat din parteneriat în „statul cu mâna întinsă”. Fondurile direcţionate către o comunitate depindeau în bună masură de relaţia dintre primar şi preşedintele consiliului judeţean. Migraţia politică a devenit un fenomen uzual, justificată mereu prin „interesul cetăţeanului”. Acest model, care a produs în final rezultate îndoielnice şi care a dus la o re-feudalizare şi baronizare a României, s-a dovedit foarte ineficient. Pe fondul lipsei de resurse, el va deveni falimentar în anii următori.
 
Consecinţa va fi că vom vedea multe comunităţi locale falimentare: primarii în administrare specială, cu costuri controlate strict, cu bugete de investiţii spre zero, cu taxe locale mărite la limita maximă permisă de lege. Mai puţine investiţii în infrastructura locală, mai puţine investiţii în educaţie şi sănătate, mai puţină curaţenie, mai puţine spaţii verzi. O calitate a vieţii mai redusă (în toate componentele sale), doar gestionarea sărăciei.
 
In următorii 20 de ani, nu prevăd o îmbunătăţire semnificativă a finanţelor publice, astfel încât fluxuri semnificative de fonduri să fie direcţionate către comunităţile locale. Si, oricum, primăriile vor fi ultimele care să simtă o îmbunătăţire. In acest context cenuşiu, comunităţile locale ce doresc să prospere şi să se dezvolte trebuie să îşi gasească un alt model. Vom vedea câteva comunităţi inteligente, care îşi vor reinventa modul şi principiile de funcţionare. Si vom vedea încă şi mai multe comunităţi care se vor agăţa de vechiul mod de lucru, fără măcar să înţeleagă care este sursa multiplelor problemele pe care le vor avea.
 
In următorul număr vom schiţa principiile si direcţiile principale ale unui nou model de dezvoltare a unei comunităţi locale. Din lipsă de spaţiu, modelul va fi creionat succint, fără a intra în prea multe detalii.