Ganduri

Autor: Toma Elena Madalina

Nota: acest articol a fost publicat in numarul 3 (octombrie 2014) al publicatiei lunare "Azi la Mizil".

____________________________________________________________________________

 

Oare de ce mi se pare aşa dificil să ȋncep a scrie câteva gânduri referitoare la oraşul meu natal: Mizil?

 

 De câte ori ajung ȋn Mizil am senzaţia că timpul a stat ȋn loc şi nostalgia mă cuprinde. Oare sunt normale şi ȋn regulă aceste trăiri ale mele? Presupun că da. Cu siguranţă şi alte persoane sunt ȋncercate de aceste sentimente când revin ȋn oraşul natal.

Am 30 de ani, ȋn anul 2009 am terminat Facultatea de Arhitectură din Bucureşti, apoi cursurile postuniversitare de audit energetic din cadrul U.A.I.M., master ȋn restaurarea patrimoniului cultural, iar după 3 ani de stagiu am fost atestată ca arhitect cu drept de semnătură şi actualmente ȋmi exercit meseria din anul 2012 ȋn propriul birou individual de arhitectură.

 

A fost un drum anevoios de parcurs până să ajung să mă ȋncred ȋn mine ca şi specialist, dar a meritat. Privind ȋnapoi, cu toată sinceritatea vă spun că sunt mândră că sunt mizileancă şi că am avut sprijinul mamei mele să-mi urmez visul de a deveni arhitect.

A fost dură „ȋntâlnirea” mea cu Bucureştiul, jungla capitalei „lovindu-mă” din plin ȋncepând cu anumiţi colegi din facultate care marginalizau „provincialii” (in cazul meu nici nu auziseră de Mizil), până la beneficiarii de proastă factură ce ȋncearcă să ȋnşele, să păcălească tinerii inofensivi cu planuri măreţe de viitor, aflaţi la ȋnceput de carieră.

După 11 ani de stat ȋn Bucureşti, vreau să vă asigur că este mult mai bine să pleci la drum cu entuziasmul debordant al provincialului, decât să te naşti ȋn Bucureşti şi să nu treci prin anumite condiţii de adaptare la diverse situaţii, care mai de care mai ciudate...Am putut vedea cum colegi bucureşteni s-au „pierdut” pe drum şi au renunţat la facultate de cele mai multe ori din cauza „neancorării” ȋn realitate.

Prin natura meseriei mele de arhitect, mi-a fost dat să ȋntâlnesc diverşi oameni, cu diverse mentalităţi, din diverse „pături sociale”, fapt ce m-a determinat să reflectez din când ȋn când la trecut, uitându-mă cu ochi critici spre Mizil şi spre ceea ce mi-a oferit el.

Îmi amintesc cum anul trecut, la ȋntâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului teoretic Grigore Tocilescu, domnul profesor Minea Victor, precum şi domnul profesor Badicioiu Laurenţiu au afirmat că generaţia noastră (2003) a fost „de aur”. Fără falsă modestie, le dau dreptate domnilor profesori. Am fost o generaţie de tineri conştiincioşi, uneori teribilişti şi ȋncăpăţânaţi ȋn drumul nostru prin viaţă, promoţia 2003 mândrindu-se azi cu adevăraţi specialişti care activează ȋn domenii precum: medicină, inginerie, economie, jurnalism, constructii etc.

Sunt convinsă că le pot mulţumi (atât ȋn numele meu cât şi al colegilor mei) foştilor noştri profesori pentru răbdarea de care au dat dovadă ȋn ȋndrumarea noastră şi pentru sprijinul oferit ȋn liceu şi mai sunt convinsă de un aspect, şi anume, că fiecare tânăr ce a plecat din Mizil asemeni mie, este mândru că e mizilean.

Mizilenii sunt oameni speciali si muncitori!

Lăsând la o parte aceste gânduri subiective şi melancolice, aş dori să-mi prezint şi pârerea de rău pentru faptul că marea majoritate a tinerilor preferă să plece din Mizil, locurile de muncă fiind limitate şi starea de „stat ȋn colivie” nefăcându-le bine.

Din păcate Mizilul stagnează şi are un mare deficit in multe domenii sociale.

De câte ori mă ȋntorc acasă, mă „loveşte” imaginea sărăcăcioasă a construcţiilor, a străzilor, a magazinelor...

Într-o societate ȋn care imaginea contează, observ cum Mizilul este tot mai neglijat, tinerii alegând să plece cât mai departe de acesta, fapt ce va duce la o ȋmbătrânire prematură a comunităţii.

De multe ori am impulsul de a dori să fac ceva, să mă implic cel puţin din punct de vedere arhitectural ȋn stilizarea oraşului meu natal, ȋnsă sunt conştientă că de una singură nu pot realiza mare lucru...Este important ca toţi locuitorii Mizilului să ȋnţeleagă cu adevărat cât de important este să ne implicăm cu toţii ȋncepând spre exemplu de la păstrarea curăţeniei pe străzi, prin parcuri şi până la respectarea regulilor urbanistice atunci când hotărâm să ne construim o casa...

Aş avea multe de scris, dar păstrez pentru un material viitor câteva informaţii şi opinii  referitoare la construcţii, arhitectură, urbanism şi de ce nu...istorie arhitecturală. Pe data viitoare! J

Cu drag si stima,

Arh. Toma Elena Madalina