____________________________________________________________________________
Un zvon mi-a ajuns la ureche saptamana trecuta: se desfiinteaza judecatoria Mizil (ulterior am aflat ca discutia e mai veche, de anul trecut). Mi s-a parut atat de absurd, incat am inceput sa caut mai multe informatii. Din ce am gasit, aceasta intentie s-a materializat intr-un proiect de lege al Ministerului Justitiei (de rationalizare a structurii justitiei, prin eliminarea unor judecatorii cu activitate redusa), aflat in dezbatere publica. Nu stiu daca intentia va fi dusa pana la capat sau daca, undeva, pe parcurs, procesul va fi oprit.
Aceasta intamplare mi-a adus in minte o alta, petrecuta cu ceva ani in urma. Intr-un demers similar, Agentia Nationala de Ocupare a Fortei de Munca (“somajul” cum e cunoscuta in termeni populari) a inchis agentia locala din Mizil. Cateva sute de persoane aflate in somaj iau drumul Ploiestiului, o data pe luna, pentru o viza, cheltuind de cateva zeci de ori mai mult decat economia realizata prin inchiderea agentiei Mizil. Teatru absurd? Probabil. Dar raspunsul ar putea sa fie mai complicat decat pare la prima vedere.
Aceste doua momente nu par sa aiba nici o legatura unul cu celalalt. Sa incercam sa le vedem insa in tabloul de ansamblu.
De cativa ani, guvernul Romaniei se afla sub un asediu permanent. Obligat sa respecte anumite constrangeri bugetare, guvernul a incercat sa-si reduca cheltuielile. Incapabil sa colecteze impozitele si taxele, cu presiuni imense pe partea de cheltuieli sociale (in special pe partea de pensii, unde Romania are un raport unic in Europa intre contribuabili si beneficiari), guvernul a gasit o mica portita pentru reducerea cheltuielilor: reducerea aparatului birocratic.
In acest tablou mare, lucrurile devin brusc evidente. Asa se explica inchiderea unor agentii locale de somaj. Asa se explica inchiderea de spitale (Mizilul a fost ferit de acest episod, cel putin pe moment). Asa se explica intentia inchiderii judecatoriei Mizil. Si, probabil, mai sunt si alte exemple, care mie imi sunt necunoscute.
Aceasta frenezie de inchideri de institutii va continua (pentru cei care isi freaca mainile de bucurie, gandind ca statul devine mai mic, am o veste proasta: se inchid structuri ale statului, nu se renunta la activitati. Asa ca, daca azi mergeti la o institutie a statului la Mizil, maine veti merge la aceeasi institutie, dar la Ploiesti. Pe banii vostri). Maine poate disparea spitalul. Sau o scoala, ori un liceu. Exista limita de jos? Desigur (desi probabilitatea de a o atinge este infima): transformarea Mizilului din oras intr-un sat mare. Foarte probabil nu vom ajung acolo, dar ar fi bine sa nu ne amagim cu gandul ca orasele nu mor…
Aceasta “agresiune” externa ar fi cauzat mult mai putine “victime” daca nu ar fi profitat de o uriasa slabiciune interna a Mizilului: baza economica a orasului. Mizilul exuberant al anilor 1970 si 1980 a lasat locul Mizilului timid de dupa 1990. Marile institutii care atrageau oamenii la Mizil (MFA, Relaxa, Filatura, invatamantul) au disparut ori si-au redus activitatea la o fractiune din cea de dinainte de 1990. Locul lor a fost luat de cateva fabrici de confectii (principalul angajator la Mizil astazi), cateva ateliere de mobila si o singura mare firma in domeniul alimentar). Consecinta a fost ca, dintr-un oras care atragea oameni, Mizilul s-a transformat intr-un oras care pierde oameni. Dupa pierdere de oameni, dupa pierdere de activitate economica, pierderea agentiilor / structurilor locale ale institutiilor statului devine inevitabila.
Solutii?
In vremuri normale, fiecare isi vede de ale lui, iar lucrurile merg oarecum de la sine. Dar nu traim vremuri normale. In aceasta situatie, in care lucrurile se degradeaza lent de la o perioada la alta, e momentul ca liderii comunitatii sa se activeze. Liderii locali mizileni din mediul de afaceri, din cultura, din invatamant si din celelalte domenii trebuie sa iasa la lumina. Trebuia sa paraseasca propria zona de confort si sa devina activi in viata cetatii. Altminteri, Mizilul se stinge si, mai devreme sau mai tarziu, ruina va atinge si zonele lor.
Pe nesimtite, am inceput sa traim vremuri de schimbari rapide. Acum 6 luni, acest articol ar fi parut poate din domeniul SF. Acum pare usor avangardist sau alarmist. Peste inca 6 luni, s-ar putea sa fie deja depasit de evolutia evenimentelor. Timpul nu mai are rabdare. Ce asteptati, oameni buni?
Trebuie sa recunoastem ca la Mizil singurele institutii care genereaza locuri de munca ( mai ales pentru ,,pile , cunostinte si relatii '' ) sint institutii bugetare de stat . Toti cei care nu isi gasesc un loc in structuri private ( ori nu sint capabili sa infiinteze structuri private generatoare de locuri de munca si profit ) fug in cele de stat unde banii pentru salarii si alt ,,mizilicuri '' vin prin efectul legilor , ordonntelor , hotaririlor .... . Nu o sa mai dureze mult asta cel putin pentru ca sectorul care produce este cel privat . Acesta e sectorul asupra caruia se plica taxele , impozitele , accizele , ( amenzile ) ... . Institutiile de stat e menajeaza intre ele , sint scutit e pina si de impozitul pe cladiri unele si de multe altele . Bugetarii sint multi , scumpi si ineficienti in Romania ( luat in ansamblu ). Reactiile se cunosc chiar daca nu sint fatise ( va fi urit daca se va ajunge acolo ) .
RăspundețiȘtergereVremurile normale le fac oamenii normali sau mai bine zis oamenii IN FIRE , educati si in care moralitatea nu a avut de suferit . Daca societatea asta se va ,,scutura,, si se va lepada de ... lepadaturi va avea oricum mult de munca pentru ca foarte multe trebuiesc construite de la zero ( incepind cu mentalitatile ).
Lucrurile nu se degradeaza ( nici macar lent ) de la sine , fiecare din noi acolo unde sintem contribuim la degradarea generala prin lipsa de atitutdine prin indiferenta ( care ne este indusa de cei care guverneaza ) .
Sint structuri si nu simpli oameni care au dorit ca Mizilul sa ,, piarda '' oameni ( cea mai importanta resursa a unei natii ) . Daca ar fi ceva ce am dreptul sa reprosez celor ce pleaca asta este ; ca prefera sa plece decit sa se lupte cu indivizi si cu structuri anormale , atit la Mizil cit si la nivel de tara .
Cea mai grava este nu ,,agresiunea'' externa ci cea INTERNA . Caci daca am fi fost noi , aici , uniti ( implicit am fi avut unu sau mai multi lideri RECUNOSCUTI DE COMUNITATE ) nu ar fi avut izbinda din exterior nimeni . Exteriorul a avut izbinda pentru ca a cumparat usor oameni cu functii din interiorul comunitatii .
Pe final , trebuie sa recunoastem , macar in sinea noastra , ca Mizilul e oras doar cu numele ( de vreo 8 ani )
P.S. Poate mutarea Judecatoriei ii va determina pe nataraii care isi cauta dreptatea platind bani grei avocatilor ( si intregului sistem pina a urma ) sa o gaseasca in birourile mediatorilor ( itite ca ciupercile ) sau de ce nu , la o masa rotunda si o discutie sincera . Fudulii si nataraii pot continua sa umple buzunarele sistemului judiciar din tara asta .
Adrian Popescu