Autor: Adrian Popescu
____________________________________________________________________________
Citesc si eu presa ca (mai) toata lumea si ma minunez. Iata
ca si orasul meu a ajuns sa fie calcat si pomenit de ziaristi. Subiectul:
contributia de sustinere ceruta de un preot local enoriasilor. De parca nu erau
suficiente subiectele uzuale: politica, economia, vedetele (asa-zise),
arestarile…. Sint mihnit, da, de faptul ca oamenii nu reusesc sa fie uniti
macar in credinta daca politic ori economic nu reusesc. Sint mihnit ca Sfinta
Biserica (adica noi toti in frunte cu capii bisericii) nu reuseste sa se tina departe
de derapajele firescului.
Avem o placere josnica sa ne mentinem dezbinati, egoisti,
trufasi. In nici un caz sa fim solidari ci solitari. Sint mihnit pentru ca
mi-ar fi placut sa citesc despre faptul ca a venit presa in oras cu ocazia inaugurarii
unui stabiliment care sa creeze locuri de munca, de exemplu. Dar se pare ca nu
e posibil pentru ca nu exista vointa si probabil puterinta.
Sint mihnit pentru ca, de peste 20 de ani de cind sint
membru al Ligii Tineretului Ortodox din Mizil, nimeni nu a incercat sa se
consulte si cu noi in situatiile in care trebuiau luate decizii legate de
comunitatea locala. Nici macar preotii. Toate institutiile din Mizil,
administrative, politice, chiar persoane in nume propriu, au incercat sa se
foloseasca de aceasta organizatie ca sa obtina beneficii, mai ales de imagine.
Se pare ca inclusiv oameni trecuti prin viata sint loviti de
boala asta a acumularii banilor si bunurilor. Tot mai multi pun accent pe ceea
ce au si nu pe ceea ce sint. E important sa ai bani, masina scumpa, tableta si
telefon scump, haine de firma, obiecte de podoaba (nu numai pe corp, ci si in
corp), sa fi clientul bancilor, pub-urilor, discotecilor, mall-urilor, sa
fumezi si sa bei cafea (cine mai crede ca aceea e chiar cafea) la coltul
strazii sau in parc… Nu mai conteaza ca nu stim sa scriem si sa citim, ca ne
imbracam in asa fel incit ne aratam nurii oricui pe strada, ca scuipam si
mincam mergind pe strada, ca vorbim tare la telefon ca sa ne auda toata strada,
ca injuram (fete si baieti deopotriva) la orice pas (fizic vorbind chiar), ca
nu stim cum si cind sa salutam….
Moralitatea, educatia nu mai sint la moda. Prostia, fudulia,
arivismul le-au luat locul.
Sint mihnit. Sigur ca nimanui nu ii pasa de faptul acesta.
Alta data aveam prieteni carora le pasa, care luau atitudine, care empatizau.
Nu mai am prieteni, am numai amici. Si acestia de conjunctura si conjectura.
Stiu ca, la fel ca mine, mai sint oameni mihniti si inclusiv
lor vreau sa le spun ca TREBUIE sa luam
atitudine. Nepasarea ne face complici. Trebuie sa ne asumam actiuni pe care
trebuie chiar noi sa le cream si nu sa asteptam sa le creeze altii. Nu mai este
vremea de asteptat sa apara oportunitati, trebuie sa le cream chiar noi .
Cit despre subiectul contributiei de sustinere pentru
biserica, vreau sa spun ca aceasta este optionala. Cine doreste sa se informeze
o poate face in Statutul BOR si Indrumatorul administrativ bisericesc. Stim
toti ca banii sint necesari chiar si la administrarea unei parohii (si parohie
nu inseamna numai cladirea bisericii si familia preotului). dar nu trebuie
niciodata sarit calul. Chiar si o parohie are un buget de venituri si
cheltuieli si. daca acesta ar fi adus la cunostinta enoriasilor (nu numai a
consiliului parohial, pentru ca stim cit de usor de manevrat este acesta de
catre preoti), daca preotii ar manifesta transparenta in relatia cu enoriasii,
nu s-ar intimpla evenimente de genul celui mediatizat la Mizil. Chiar daca goana
dupa bani i-a cuprins inclusiv pe capii bisericii, cine si ce ne impiedica pe
noi, astia mici si neinsemnati (in opinia unora) sa luam atitudine si sa ii
tragem de mineca?
Dumnezeu este UNUL si noi toti trebuie sa fim in credinta ca
unul Dumnezeu a existat, exista si va exista chiar daca preotii vor alerga sau
nu dupa bani. Dar e pacat ca oamenii simplii sa se departeze de credinta din
cauza faptelor preotilor (asa dupa cum oamenii fug de politica de scirba
politicienilor). E pacat sa ridicam ziduri intre Dumnezeu si noi, intre preoti
si noi, intre politicieni si noi. E pacat (si contraproductiv) sa fim obtuzi si
opaci in relatia cu ceilalti, indiferent ce functie detinem. Nimic nu se
cladeste cu egoism, cu individualism, cu fatarnicie, cu falsa modestie, cu
ipocrizie. Uniti sintem puternici, si nu ca indivizi. Sa facem binele acolo
unde ne aflam, cu ceea ce avem la indemina. Daca nu putem sa facem binele, mai
bine sa nu facem nimic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu