marți, 7 ianuarie 2014

“Puterea de cumparare” – un concept pentru a intelege criza

Autor: Claudiu Minea

Nota: acest articol a fost publicat pe 05.12.2008, pe Jeopardy (http://www.emilstoica.ro/puterea-de-cumparare-un-concept-pentru-a-intelege-criza.html). Acolo pot fi gasite si comentariile la articolul initial.

____________________________________________________________________________


Cu mai bine de o suta de ani in urma, o companie americana de utilaje agricole a utilizat conceptul de “putere de cumparare” pentru a crea un instrument practic, care a transformat-o in unul din liderii mondiali in domeniu.

Compania a constatat ca fermierii americani aveau nevoie de utilaje, dar nu puteau sa le plateasca. Agregand puterea de cumparare pe cativa ani a concluzionat ca pot totusi plati utilajele. Dar nu cash, ci in rate. Din aceasta abordare, piata si-a marit dimensiunile de cateva ori. Veniturile viitoare au fost aduse in prezent.

Dupa 2000, Romania (si in special sistemul bancar) a redescoperit acest concept. Creditele pentru persoane fizice au devenit produsul vedeta. Case, masini, bunuri de folosinta indelungata au fost cumparate in frenezie, in cea mai mare parte cu plata in rate. Creditul a devenit o prezenta fireasca in viata de zi cu zi.

Fenomenul a fost amplificat de 2 factori: estimarile de crestere de venituri de la un an la altul (putere de cumparare in crestere) si pretul in crestere la imobiliare. Cei 2 factori s-au alimentat unul pe celalalt. Pana la momentul in care trendul s-a inversat.

Criza internationala a facut lumea sa devina mai circumspecta. Asteptarile de crestere de venituri viitoare s-au estompat. Cumparaturile au fost amanate. Scaderea cererii la imobiliare a dus la reducerea preturilor. Ceea ce, automat, duce la scaderea garantiilor disponibile. Cei doi factori merg iarasi in aceeasi directie, alimentandu-se unul pe celalalt.

Urmeaza factura finala: cresterea soldului creditelor acordate populatiei in decembrie 2008 fata de un punct din trecut (sa zicem decembrie 2004 pentru usurinta rationamentului) inseamna de fapt cat am consumat in plus in intervalul 2004-2008 fata de cat am produs. Am trait 4 ani cu veniturile produse in mai mult de 4 ani. Pentru diferenta, va trebui ca anul (sau anii urmatori) sa muncim mai mult, pentru a consuma mai putin.

Sigur, analiza este una grosiera, fara pretentia de a modela cu exactitate fenomenul (ar trebui luata in calcul si variatia soldului depozitelor populatiei de pilda). Dar descrierea fenomenului este una corecta. Intentia mea nu e de a realiza un studiu academic, ci de a putea discuta despre un fenomen la nivelul cetateanului interesat de viata cetatii, dar nespecialist in economie.

Asteptari optimiste. Putere de cumparare in crestere. Aducerea puterii de cumparare in prezent, prin instrumentul creditului. Temperarea increderii in viitor sau chiar neincredere. Reducerea dramatica a perceptiei puterii de cumparare. Ridicarea nivelului minim pentru accesul la un credit. Acesta este mecanismul simplu prin care totul pare ca s-a blocat. Plus o doza de frauda, inerenta sistemelor care cresc foarte rapid (usor de absorbit in perioadele de crestere, putin probabila sa distruga sistemul, dar suficient de puternica pentru a accentua problemele in ziua scadentei).

vineri, 3 ianuarie 2014

Pungesti: opinia lui nenea Opinca

Autor: Adrian Popescu

____________________________________________________________________________

 
Perioada sarbatorilor de iarna mi-a prilejuit intilnirea cu rude mai apropiate ori mai departate, cu care in cursul anului mai rar ma intilnesc. Printre ele, un var, inginer petrolist cu experienta de 30 de ani in extractie, care coordoneaza activitati de foraj in apropierea Pungestiului (la vreo 50 km). Nu m-a rabdat inima sa nu il intreb despre gazele de sist, rugindu-l sa imi explice, pe intelesul meu, aspectele tehnice. Si trebuie sa spun ca am inteles .

Am inteles ca gaze de sist se exploateaza in Romania cel putin din momentul in care el a devenit inginer. Ca ceea ce aduc nou companiile americane, de exemplu, este tehnologia; tehnologie care le permite sa foreze pina la adincimi mari de 3-4000 de metri, iar pe parcursul acestora chiar si pe orizontala, tehnologie care le permite sa obtina randamente mai mari.

Am inteles ca poluarea  este prezenta, ca in cazul exploatarii oricarei resurse de suprafata (lemn de exemplu) ori din subteran (sare), in diferite proportii . Acestea trebuie cuantificate in mod just de catre autoritatile statului roman, in asa fel incit ele sa fie cit mai mici si implicit cu impact cit mai mic asupra mediului.

Ce i-a nemultumit insa pe locuitorii din Pungesti? Faptul ca reprezentanti din guvern au stiut cu mult timp inainte ca in zona exista un astfel de potential, stiau exact care sint terenurile si tocmai pe acestea le-au cumparat de la localnici, pe sume de nimic, indivizi directionati si informati,  care au vindut apoi terenurile catre compania americana pe cu totul alte sume (asemanator s-a intimplat si in Dobrogea cu terenurile pe care se afla acum parcuri eoliene).

Si o alta nemultumire este aceea ca, in acest caz, ca in multe altele asemanatoare de altfel, investitorul nu consulta comunitatea, ci reprezentantii comunitatii, adica pe primar, pe consilieri si politia. Si stim cu totii ca putine sint cazurile in care un primar (cu consilierii lui cu tot si chiar cu politia) reprezinta interesele localnicilor si se consulta cu ei.

Pe la televizor si in presa scrisa apar insa tot felul de ,,neici Vladici‘’ care chipurile ne reprezinta noua interesele, vehiculind printre altele in discursul lor sume naucitoare, pe care chipurile le-ar cistiga statul roman (stat care, nu-i asa, noi sintem pina la urma). Numai ca beneficiem de sumele astea prin intermediul reprezentantilor nostri, in mare majoritate indivizi josnici, de a caror rusine ne este noua rusine si care stiu ei cum sa ,,dilueze” astfel de sume.

 
P.S. Va propun un exercitiu simplu; incercati sa va aduceti aminte cind ati fost consultati de catre alesii vostri locali cu privire la situatii care va privesc in mod direct. Raspunsul nu este nevoie sa il comunicati neaparat. Neaparat este insa nevoie sa nu mai permitem astfel de manifestari celor care au pretentia ca ne reprezinta interesele.